în clipa aceea cu lună plină
mi-ai spus adio
te-am ţinut strîns în mine ca o ultimă suflare
apoi te-ai dus
prin lacrima grea
neplînsă
ţi-am privit mersul sigur
dizolvîndu-se treptat
în adîncul nopţii
tîmpla obosită s-a resemnat
din coşul de plumb al pieptului
am expirat lung fumul vieţii noastre în doi
cum nu a fost să fie
privind o stea căzătoare
cu traiectorie bine definită
am alunecat lin în uitare
ca într-o stare de bine
fără margini
***
de atunci luna plină s-a transformat în becul din colţul străzii
iar steaua căzătoare într-o cutie goală de conservă
de porc
No comments:
Post a Comment