Wednesday, December 24, 2008

Undeva cîndva


nu te grăbi să mă iubeşti acum

(cît poţi iubi în cîteva decenii)

eu zic să aşteptăm veşnicia

ne vom petrece apusurile

unul în liniştea celuilalt

sub lespezi reci în ritm de

iederă


nu te grăbi să mă iubeşti aici

(cît poţi iubi cu 2 mîini şi-un trup)

eu zic să renunţăm la pielea asta încă netedă

vom alerga goi printre stele

două raze incandescente

căutînd haosul


dar dacă timpul şi universul nu ne vor

iubeşte-mă acum, în văzul soarelui

aici, în lanul ăsta cu maci

numai te rog

nu te grăbi

Sunday, December 14, 2008

Stonehenge


am ajuns într-un punct sugerat
teoretic
la capăt de noi
şi început de ceva

aerul vibrează liber
între pietre albastre
îmbrăţişări druide
sub cer păgîn
în cercuri din ce în ce
mai vinovate
pămîntul se învîrte
şi noi cu el

practic
nu ne poate dovedi
nimeni

Doar femeie


sînt femeie

îmi place să mut munţii din loc

din curiozitate

să văd cum se priveşte lumea

prin ochi de bărbat


dimineaţa, după ce i-am învăţat tot ce ştiu

duc copiii la şcoală

seara dacă şi-au făcut temele

îi las să-şi apere ţara


port pantaloni ca să fac paşii mari

să trec peste ani lungi

să încalec armăsari sălbateci, situaţii complexe

cînd plouă mult şi vîltoarea îmi trece de umeri

îmi suflec poalele

din obişnuinţă


ridic vocea mai uşor decît piatra

la cei ce mă numesc păcătoasă

în rest îmi respect programul de femeie

de luni pînă luni

Tuesday, December 09, 2008

Penetrări







în clipa aceea cu lună plină
mi-ai spus adio
te-am ţinut strîns în mine ca o ultimă suflare
apoi te-ai dus
prin lacrima grea
neplînsă
ţi-am privit mersul sigur
dizolvîndu-se treptat
în adîncul nopţii
tîmpla obosită s-a resemnat
din coşul de plumb al pieptului
am expirat lung fumul vieţii noastre în doi
cum nu a fost să fie

privind o stea căzătoare
cu traiectorie bine definită
am alunecat lin în uitare
ca într-o stare de bine
fără margini

***

de atunci luna plină s-a transformat în becul din colţul străzii
iar steaua căzătoare într-o cutie goală de conservă
de porc