Adagio in D minor

mîinile tale se strivesc în poala unui
trup inert cu obraji palizi
aripile, ochii, buzele
da
autentice
‘Made in heaven’
de unde probabil ai şi căzut
ori alunecat ori te-a împins cineva

cînd înghiţi, mărul lui adam se zbate
între moarte şi viaţă şi
imediat de sub
pielea
scorojită de ură a
pămîntului izbucnesc vulcanii
ca un hohot din coşul pieptului
împroşcînd lavă peste iarba proaspăt cosită

vuietul încă se mai aude
într-un punct
fix
mai sus de tropicul
cancerului pe care razele nu mai
cad incandescent şi perpendicular de mult

pe planeta asta cuvintele sînt
mai rare ca aerul
nu au voie
nu ştiu
nu pot
să
pună mîna
pe steag să-l fluture
să spargă craterii de gheaţă
ci doar să îndemne la luptă şi haos
iar pămîntenii mei incă nu au descoperit curajul


eu îţi privesc miinile strivite în poală
din spatele lor
tu înghiţi
şi
lava urcă
ne ajunge pîna la rotule,
pînă la bărbii, pînă la lumina ochilor
de unde numai soarele ne mai poate orbi