Hmmm?

what is this tip toe dance I’m doing

around a purple room

without me moving a limb?

this pursing of lips and

imaginary fingers catching their kiss

at the other end

and this song?

I know this song

 the sounds climbing my frame

up and down, up and down

from pianissimo to forte to pianissimo

why sing it now,  in my dressing gown

smiling in front of a mirror like a dumb man

staring at his feet in a summer puddle

a child is blowing soap bubbles through a straw

in my head

and while my hat is still on

and no one can see a thing

I’m going to corner him

I’m going to catch him

I’m going to grab him by the hand and ask him:

what is this? what is this?

Pseudo (non-identity)

acestui nume mic îi vom da încă unul

şi încă unul şi încă unul

pînă la ultimul

posteritatea îl va descoperi singur, mumificat

într-un colţ de grotă

o stalactită atîrnînd şui din tavanul alfabetului mort

prima vocală-i va fi şi ultima

consoana - sufocată în faşă

de iedera suindă pe minciuna propriei cruci

marele cuvînt va fi bolborosit în neştire 

în limba tăcerii

şi cînd ne vom aduna cu toţii, în blănuri de animale la gura peşterii

trecîndu-ne mîinile prin păr, prin foc şi pietre

ca un lup alb, sideral

de printre nori se va-ntrupa brusc luna

[auzi cum îi trozneşte-n fălci lumina?]

ea vine, ea pleacă, ea urlă

ea vede şi ştie

să ascultăm deci, să privim şi să ne rugăm

să hăituim aceşti pereţi

în puncte puncte

cu dalta

a.m.

dezlipeşte-ţi frunzele de pe nas, cască lung

 unge-ţi încheieturile cu bale de melc

şi fă-mi un ceai cu lămîie si miere

întinde-mi turturele pe sîrmă şi lasă-le să-şi fîlfîie trilul degeaba

în ochiul meu trîntor, nemişcător

prosteşte-mă cu o veste bună , scurtă, neadevarată

cu o orhidee înflorită în şanţ, cu un val nespart de ţărm

 încuie uşa şi-nghite cheia ca pe-o felie de măr

dă-te aproape, aici, pe pat,  lîngă mine

aşază-mi un şal din caşmir pe umeri

o mînă de bărbat pe genunchi

şi citeşte-mi un articol banal din ziarul de ieri

lumea e un demon rătăcit prin coridoarele raiului

cîţi morti, atîţia vii, şi-o singura ramă

din care trebuie să zîmbim cu toţii

pune-mi un Bach

lasă-mi draperiile trase ca un capac de cosciug

nu-mi arăta ceasul cu limba, nu-mi scoate capul din căpiţa cu nori

şi nu mă întreba ce-am facut aseară

dimineaţo, de nu mă laşi să termin poemul ăsta

jur  că mă urc pe tine şi

I do

do you follow rainbows to the end of the road

and pretend they end there with a screech of the breaks

or perhaps you miss the train and convince yourself that

you were on the wrong platform or you were there just

waving someone goodbye

or do you receive flowers from people you never loved

and your ‘thank you’ is the discorded key of a piano
 in the middle of a concert

do you make someone cry and comforting them is a trembling hand

a surgeon never shows the world

do you etcetera your list of to do’s into a painted oblivion

and never ever want to admit

that your blues are not just a shade of angry skies

do you talk too much so you can never hear

the voice of your loneliness

bouncing of the walls of your room

do you read tones of recommended books  

to help you catch another day

while tomorrow comes and discards you into yesterday

without a word of apology

do you stumble across true love and wish you broke a leg

rather than a heart

do you think this poem is nothing to do with you

Apucîndu-l de falcă

ridică-te

ridică-te şi umblă îţi zic

ori vrei să fi cărat cu roaba la groapa cu ceilalţi

ce-mi stai chircit între pături cu pumnii la gură

în noptile albe şi reci, ca-n pian clapele

te scoală , blegule bleg

vrei  lapte? struguri? lego?

vrei  trup de bărbat? inimă de copil?

ai tras după tine un tanc peste carne şi oase

şi-acum te culci peste ele

le pipăi, le pupi şi le mîngîi pe cap

hai, mişcă un deget

spală un geam, udă un ficus

fă viaţă în jur

Merde! arăţi ca o ploaie de vară-n găleată

pune-ţi bigudiuri, caută-ţi rujul, fă piruete-n vitrină,

umbră de femeie nebună

ţi-am adus Rumi şi Lulu şi un braţ de buline

degeaba-ţi rozi unghiile cu nasul în zid şi genunchii la piept

degeaba mori, degeaba iubeşti

sufleţel, de n-ai fi al meu aş rîde de tine

pînă mi–ar crăpa faţa

Secret Places by Rumi

The last straw...

No. It is not his birthday, or the anniversary of his death.
In fact there is no reason for this post apart from the obvious one (known by many by now): Bukowski is a poet. And this is a good reason to commemorate him and his work as often as time allows it. (He would so laugh at these words if he was still alive)

I asked myself many times why love his work? Why obsess with a guy that drunk, cursed and used women instead of tissues.Why bother buying another poetry book signed by him? Why even planning to go visit his grave some time in the future?

And I bet there are a few more other questions out there my subconscious has not as yet processed.

Hank was a hater of people, a hater of poetry readings, a hater of conventionality. Yes, he loved his alcohol, his classical music, his gambling on horses and I believe he loved the idea of love - which may or may not be anything to do with the women he encountered.

Who cares?

 The thing that keeps me hooked is his cunning ability to be honest, brutally open about taboo and totally exposed to the waves of pain and deception life throws at any given time.

The link will take you to the last public reading he ever made, the last straw...

Hemoragii

Hemoragii

e smoală cu crini şi pericol iubite

castroane  cu stele se sparg sus de cer

şi palmele noastre alintă cuţite

şi lumea se plimbă cu paşi de-ofiţer

duminica ţipă la vrăbii şi-nghite

plăcinte cu măr, praf de puşcă şi gin

şi lanţuri ne trag înapoi zornăite

şi-n parcuri cresc tei cu miros de pelin

la şoapte ne luăm şi murim din cuvinte

ce nimeni nu ştie cînd/ cum/ cît le-am spus

şi gloanţe de frică ne-aleargă prin minte

şi plîngem cotoare de soare apus

ei rîd şi ne-arată cu mîna-nainte

noi poftim şi tîrîm setea  goală prin spini

şi mă strigi şi te-aud şi tăcerea-i fierbinte

şi aş vrea şi te-ntorci şi-i mereu şi suspini

e linişte-n noapte,-i răpciune iubite

castroane cu stele se sparg sus de cer

şi lumea se culcă pe cant de cuţite

şi inima bate ca un pas de-ofiţer

Absolute beauty (a thing or two about...)

it does not end

as it does not begin

is where Infinity meets Forever

and says: how d'you do

in a continuous white noise

with a touch of

Rigolleto

it tickles your pores until your skin blooms into goosebumps

like cherry trees in a suspended Japanese garden

it pushes your face to the edge so you can touch the void

with your eyelash

it pulls you back just when you're about to jump

and stares silently into your dilated pupils

it feeds on you like a hungry beast

and you laugh the laughter of the King

and walk the walk of the clown

twist, turn and bleed with joy

clap, crawl and beg for

more,

more,

more

but you keep it all inside

to give it a name

it appears out of nowhere

and even if I guess it

or not

I pretend to be too clever

to water its roots

with lacy butterflies of hope

too busy, too awake

to walk the walk of dreams

daily surrendered to dawn

like freedom 

by caught and trialed killers

and when it stings

like a bee that knows all about 

honey

all about petals and fate

it feels grateful and peaceful and forever

lost

it appears out of nowhere

it floats

and the blood carries it everywhere

obeying its deep undisputed route

to the heart

where some day

you may turn

a London bus