Friday, January 08, 2016

L'air du temps 2

(coleric vs melancolic)

dorothy știa că diagnosticul ei fusese dat altei paciente
îi mărturisi asta preotului, pe facebook
apoi gardienilor care o așezau în scaunul electric,
îi aranjau electrozii și o încurajau să zâmbească
în timp ce îi legau gura cu șireturi și poezii ude

totul va fi bine – îi spuneau și vocile care acum vorbeau regulat
la telefon cu cele din capul bunei speranțe -
analizele ți-au ieșit perfect, toate testele la suspiciune au ieșit negativ,
sângele tau este alb, pur, rece:
hematii 0, ritm cardiac 0, saturație 0 - nu ai nimic,
nu ți-a mai rămas nimic

fericită în sinea ei și a celor care îi deschideau plăgile din piept
una câte una precum nuferii pe apă
dorothy își scoase cămașa de forță, tuburile și papucii și se așeză pe marginea prăpastiei
privind cu jind la cei ce se aruncau în gol

curând vor veni sărbătorile în toate pavilioanele spitalului
muzica va curge prin difuzoare și pâlniile de la duș
pacienții se vor îmbrăca în staniol
își vor adăpa setea din fântânile publice
iar sângele rămas de la transfuzii va fi folosit pentru a colora globurile,
nasul lui rudolf și buzele femeilor

până atunci, ca în fiecare sfârșit de an
dorothy se va înscrie la proba practică de piruete în căruț cu rotile
la concursul de poezii fără muză în numărătoare inversă
își va mima zilnic identitatea în oglinda lacului cu/ fără/ Odette/ Odile
va prinde o rază de soare cu dinții și o va trimite iubitului
care recent se mutase într-un apartament aranjat cu gust undeva prin Vega
apoi, după o consultație meticuloasă a vocilor interioare și a prognozei meteo
își va surprinde live propria moarte pe linoleu în stil forensic.


cu creta