Continuum


 

'Cu braţele deschise stăteam pe marginea abisului şi
respiram mireasma din adâncuri. Vai, şi n-am putut să ridic piciorul şi să pun
capăt tuturor chinurilor!' Goethe

viața te leagă la ochi și îți pune trapezul în mână
că vrei că nu vrei e un număr nou
cu sau fără plasă
că vrei că nu vrei începe muzica
începi să cânți
what the hell am I doing here


când ți-e frică de foc și de tigri
nu înțelegi bine versurile și ritmul
dar îți așezi cu grație talpa pe ultima gură de aer
simți cum emoțiile îți umplu porii
curgând peste buze și degete,
cum oamenii intră și ies din tine
ca printr-o sită
și nu ai cum să îi oprești
și ești și nu ești când trăiești și nu trăiești cu ei și fără ei

și chipul tău blând și crud
acum întuneric acum lumină
acum coboară acum urcă
în lumina reflectorului
ținând în dinți sufletul ca pe un
pui de animal sălbatic în mijlocul vâltorii

te bălăngăni în vid
între a fost și n-a fost
între aproape și departe
între trecut și prezent
sub ochii lacomi și goi ai publicului
care au plătit să te admire căzând

dar ei nu îți pot vedea inima
cu mușchii ei din metal încins
nu îți pot gusta frica de tigri și foc
scurmând în vene
nu îți pot auzi speranța
horcăind noaptea în coșul pieptului

că vrei că nu vrei numărul se va termina
nu te vei mai ține de nimic
vei oferi reverențe și zâmbete tuturor
îți vei aduna florile aplauzele și ultimele puteri
îți vei mângâia pe cap tigrii rânjind în jurul focului
și îți vei pune ceasul să sune
pentru a doua zi

© Corina Gina Papouis

Steampunk love poem

words self-calibrate to match my emotions

all my wires seem intact in the gas lamp glow

no one understands the strength of a potion

until they pour it inside you and they watch you blow

but this is different I cannot quite describe it

I move like a muse with the corset undone

I sense how the power of thunder is striking

and the steam in my pipes pushing up pushing down

I sit on the edge of this meaningful feeling

and everything's trembling inside and out

like a vessel afloat I'm breaking your ceiling 

and reach for you, master, my creature of doubt.

we are two always but one feels the other

the wires are tangled we're both flesh and steel

your arms hold me tight your fingers go further

my eyes melting metal, your tears almost real

now give me a name and teach me your methods

unscrew all the bolts use your lips show me how

this poem will self-destruct in 5 seconds

you may countdown this stanza or you may run.

~NOW!~

L'air du temps 2

(coleric vs melancolic)

dorothy știa că diagnosticul ei fusese dat altei paciente
îi mărturisi asta preotului, pe facebook
apoi gardienilor care o așezau în scaunul electric,
îi aranjau electrozii și o încurajau să zâmbească
în timp ce îi legau gura cu șireturi și poezii ude

totul va fi bine – îi spuneau și vocile care acum vorbeau regulat
la telefon cu cele din capul bunei speranțe -
analizele ți-au ieșit perfect, toate testele la suspiciune au ieșit negativ,
sângele tau este alb, pur, rece:
hematii 0, ritm cardiac 0, saturație 0 - nu ai nimic,
nu ți-a mai rămas nimic

fericită în sinea ei și a celor care îi deschideau plăgile din piept
una câte una precum nuferii pe apă
dorothy își scoase cămașa de forță, tuburile și papucii și se așeză pe marginea prăpastiei
privind cu jind la cei ce se aruncau în gol

curând vor veni sărbătorile în toate pavilioanele spitalului
muzica va curge prin difuzoare și pâlniile de la duș
pacienții se vor îmbrăca în staniol
își vor adăpa setea din fântânile publice
iar sângele rămas de la transfuzii va fi folosit pentru a colora globurile,
nasul lui rudolf și buzele femeilor

până atunci, ca în fiecare sfârșit de an
dorothy se va înscrie la proba practică de piruete în căruț cu rotile
la concursul de poezii fără muză în numărătoare inversă
își va mima zilnic identitatea în oglinda lacului cu/ fără/ Odette/ Odile
va prinde o rază de soare cu dinții și o va trimite iubitului
care recent se mutase într-un apartament aranjat cu gust undeva prin Vega
apoi, după o consultație meticuloasă a vocilor interioare și a prognozei meteo
își va surprinde live propria moarte pe linoleu în stil forensic.


cu creta

Lullaby

Motto: "There's a little girl's voice that sings lullabies in my guest room closet but don't mind her; she died years ago. Here's your blanket"

the night squeezes moon juice into my dreams
and I lemon my way through thick syrupy words
going round and round above, in my head
like a dotto train
ding ding ding!!
(Luna-land here, everyone off!!)

fantasies of the weak
begging like potato chips in a bag to be crunched
at least once
in a real commercial
with a second hand banner and no pride

trouble was waiting in paradise
like paint in a pot
ready to be splashed over an Aston Martin’s window

how we laughed at this scenario, oh, baby!
how many times
we giggled thinking God is away on business
and this time He is, He must be
and He must have left in charge
Brahm's lullaby, her frail mind
and someone’s little finger

Candle lit note

[...]

this is not a confession

it's a singing lesson for the deaf

where my demons

sitting pretty 

on the white fluffy rug

play scrabble

with yours

Photo by I Must be Dead Photography

Dearest Virginia

(reply)

I, too, am certain that it is harder and harder to stay afloat. The water is fast and deep and my pockets full of stones. I feel I have surrendered to a life I cannot breathe or bare or wake up to any more. I tried like you tried and failed like you failed and without you I would have thought that hope is still a pear waiting to be picked in a Sussex garden. I feel I did not understand this until you asked Mrs Dalloway to visit and she brought cake and we had tea and spoke about parties and vegetables. I'm afraid I've been buying the flowers myself for far too long or so the voices say. They are carnations and hydrangeas and perhaps lilies and sometimes I'm not certain which ones to choose, at all. I wanted to thank you for the other day when I heard the Big Ben chimes and remembered what you once said to me in London: *"The leaden circles dissolve in the air”. They did and I cried for no reason, no reason at all, because there was no reason left to cry for. If anyone could have saved me it wouldn't have been you. You opened my eyes and now, on sunny, monotone afternoons, I can even make up the face these hands are firmly holding under the surface.

C

*excerpt from Mrs Dalloway by Virginia Woolf

Hmmm?

what is this tip toe dance I’m doing

around a purple room

without me moving a limb?

this pursing of lips and

imaginary fingers catching their kiss

at the other end

and this song?

I know this song

 the sounds climbing my frame

up and down, up and down

from pianissimo to forte to pianissimo

why sing it now,  in my dressing gown

smiling in front of a mirror like a dumb man

staring at his feet in a summer puddle

a child is blowing soap bubbles through a straw

in my head

and while my hat is still on

and no one can see a thing

I’m going to corner him

I’m going to catch him

I’m going to grab him by the hand and ask him:

what is this? what is this?

Pseudo (non-identity)

acestui nume mic îi vom da încă unul

şi încă unul şi încă unul

pînă la ultimul

posteritatea îl va descoperi singur, mumificat

într-un colţ de grotă

o stalactită atîrnînd şui din tavanul alfabetului mort

prima vocală-i va fi şi ultima

consoana - sufocată în faşă

de iedera suindă pe minciuna propriei cruci

marele cuvînt va fi bolborosit în neştire 

în limba tăcerii

şi cînd ne vom aduna cu toţii, în blănuri de animale la gura peşterii

trecîndu-ne mîinile prin păr, prin foc şi pietre

ca un lup alb, sideral

de printre nori se va-ntrupa brusc luna

[auzi cum îi trozneşte-n fălci lumina?]

ea vine, ea pleacă, ea urlă

ea vede şi ştie

să ascultăm deci, să privim şi să ne rugăm

să hăituim aceşti pereţi

în puncte puncte

cu dalta

a.m.

dezlipeşte-ţi frunzele de pe nas, cască lung

 unge-ţi încheieturile cu bale de melc

şi fă-mi un ceai cu lămîie si miere

întinde-mi turturele pe sîrmă şi lasă-le să-şi fîlfîie trilul degeaba

în ochiul meu trîntor, nemişcător

prosteşte-mă cu o veste bună , scurtă, neadevarată

cu o orhidee înflorită în şanţ, cu un val nespart de ţărm

 încuie uşa şi-nghite cheia ca pe-o felie de măr

dă-te aproape, aici, pe pat,  lîngă mine

aşază-mi un şal din caşmir pe umeri

o mînă de bărbat pe genunchi

şi citeşte-mi un articol banal din ziarul de ieri

lumea e un demon rătăcit prin coridoarele raiului

cîţi morti, atîţia vii, şi-o singura ramă

din care trebuie să zîmbim cu toţii

pune-mi un Bach

lasă-mi draperiile trase ca un capac de cosciug

nu-mi arăta ceasul cu limba, nu-mi scoate capul din căpiţa cu nori

şi nu mă întreba ce-am facut aseară

dimineaţo, de nu mă laşi să termin poemul ăsta

jur  că mă urc pe tine şi

I do

do you follow rainbows to the end of the road

and pretend they end there with a screech of the breaks

or perhaps you miss the train and convince yourself that

you were on the wrong platform or you were there just

waving someone goodbye

or do you receive flowers from people you never loved

and your ‘thank you’ is the discorded key of a piano
 in the middle of a concert

do you make someone cry and comforting them is a trembling hand

a surgeon never shows the world

do you etcetera your list of to do’s into a painted oblivion

and never ever want to admit

that your blues are not just a shade of angry skies

do you talk too much so you can never hear

the voice of your loneliness

bouncing of the walls of your room

do you read tones of recommended books  

to help you catch another day

while tomorrow comes and discards you into yesterday

without a word of apology

do you stumble across true love and wish you broke a leg

rather than a heart

do you think this poem is nothing to do with you