dezlipeşte-ţi frunzele de pe nas, cască lung
unge-ţi încheieturile
cu bale de melc
şi fă-mi un ceai cu lămîie si miere
întinde-mi turturele pe sîrmă şi lasă-le să-şi fîlfîie
trilul degeaba
în ochiul meu trîntor, nemişcător
prosteşte-mă cu o veste bună , scurtă, neadevarată
cu o orhidee înflorită în şanţ, cu un val nespart de ţărm
încuie uşa şi-nghite
cheia ca pe-o felie de m
dă-te aproape, aici, pe pat, lîngă mine
aşază-mi un şal din caşmir pe umeri
o mînă de bărbat pe genunchi
şi citeşte-mi un articol banal din ziarul de ieri
lumea e un demon rătăcit prin coridoarele raiului
cîţi morti, atîţia vii, şi-o singura ramă
din care trebuie să zîmbim cu toţii
pune-mi un Bach
lasă-mi draperiile trase ca un capac de cosciug
nu-mi arăta ceasul cu limba, nu-mi scoate capul din căpiţa cu nori
şi nu mă întreba ce-am facut aseară
dimineaţo, de nu mă laşi să termin poemul ăsta
jur că mă urc pe tine
şi
