dimineaţa asta nu schimbă nimic
eşti acelaşi aeroport spaţios cu
duty free
şi pistă aglomerată
din tine nu voi pleca niciodată uşor
decît cu o moarte în suflet
decolînd cu pleoapele strînse
unghii roase din carne
şi centura vieţii lipindu-mă de-un scaun electric
într-o numărătoare mereu
inversă
s-ar fi putut mult mai rău
aş fi putut rămîne suspendată
în spaţiul traiectoriilor incerte
o amnezie
din care m-aş fi întors zîmbind tuturor
fără să ştiu de ce
un mănunchi de tendinţe spre bine
în comă ireversibilă
desigur
aş fi putut alege calea de mijloc
sigură
pavată cu pietre de compromis solid
un cearşaf mototolit
şi cîteva sticle goale
trăznind a realitate expirată
ori
aş fi putut să-mi pierd
cumpătul
direcţia în sensul giratoriu
răbdarea
cel mai bun prieten
ultimul penny
primul gest de tandreţe
şi momentul
nu
promit să nu desfac acest nod
e tonul continuu/ ascultat cu o speranţă absurdă în
ziua de mîine
